Dimineţi memorabile..

Sunt trează, dar inamicul diabolic ce mă impiedică să excelez şi să-mi asum obligaţiile de zi cu zi, şi anume patul, nu mă lasă să mă ridic. E atât de cald şi bine şi… eh gata, hai sus ! Eh… mai stau 5 minute. Afară plouă, nimic…chiar nimic nu mă face să vreau să mă ridic din pat, urmează o zi în care rutina nu ezită să apară. Nici confruntarea cu oglinda nu e uşoară, persoana din oglindă mă priveşte cu dispreţ, nu e deloc mândră de mine. Ce ar trebui să fac?  Da! Să mă piaptăn. E loc şi de mai bine,  m-am schimbat de 4 ori numărate pe degete. Am să mă schimb şi a 5-a oară.. că nu-i nimic. Frigiderul pare atât de înfricoşător în dimineaţa aceasta, ar fi bine să-l ocolesc. Peste cele 5 minute, au mai trecut şi cele 60 de minute, timp în care m-am hotărât doar cum să elimin indecizia asta ce-mi dă târcoale. Gata, acum trebuie doar să-mi caut geanta, asta ….dacă vrea să fie găsită. Plec, uitasem un detaliu foarte important, afară plouă. După 10 minute, de muncă grea,constat că umbrela se afla în faţa mea, asta după ce am căutat-o peste tot. Drumul pare mai lung ca niciodată, mâna o simt doar de la încheietură în sus, iar nasul meu a încetat de mult să-mi dea semnale de viaţă. Dar ce se aude? O rafală de vânt tocmai se pregătea să mă  lovească. Mâna fiind ingheţată, umbrela nu era în siguranţă, iar în următoarele 5 minute, umbrela era dată peste cap. Asta să fie cea mai mică problemă, dar din păcate nu e. Umbrela mea s-a rupt şi  decât să-mi continui drumul cu jumătate de umbrelă, am preferat să mă ploaie.

De multe ori mă plâng că am ghinion, insă nu este chiar aşa, dar când s-au adunat prea multe zile bune, trebuie să mi se mai amintească din nefercire, că viaţa nu este nicidecum roz. Când se întâmplă asta, apoi se întâmplă de toate într-o singură zi. Ziua a continuat aşa, cu multe detalii ce m-au scos din sărite.

 

Advertisements

2 thoughts on “Dimineţi memorabile..

  1. cosmin says:

    ai dreptare acesta este un exemplu de zii ploasta dar eu zic ca o dimineata memorabila este si una in care te trezesti in pat batut de razle soarelui care tre prin firele perdelei si iti incalesc locu cu o caldura mirifca in timp ce tu tii in brate persoana pe care o iubeste care te saruta subtil si delicat si iti ureaza buna dimineata si iti zice ca tia pregatit micul dejun preferat si iti aminteste ca este ziua ta libera si poti fac e ce vrei si preferi sa o pierzi stand la soare intrun seslong pt a te recupera de la ziua anterioara care a fost cam cum ai descris tu in mica ta poveste

Comments are closed.