Un demon printre pământeni

Se pierdea  în ale tale şoapte, grăbite, repetate la nesfârşit… Ursuz şi iritat continui să-i vorbeşti. Vorbeşti, vorbeşti şi iar vorbeşti, fără rost însă căci nu-i ce ea-şi  dorea atât de mult . O  priveai cum nu ai mai făcut-o până atunci, ochii ei căutau îi căutau pe ai tăi  dar..nu reuşea să treacă de zidul imens şi rigid în spatele căruia tu te aflai. Se întreba..Se poate? Oare?  

Îţi privea buzele minute în şir, urmărea fiecare mişcare, îi păreau aşa roz şi atât de ispititoare. Le cunoştea fiecare colţişor şi imperfecţiune ce o făceau să-şi iasă din minţi. Gândul îi zbura departe, mereu visa cu ochii deşchişi ..şi se întreba. Chiar eşti ..? Şi dacă da..ce greu îmi vine a crede.

Uitai s-o mai priveşti, erai atât de pierdut, n-o vedeai cu câtă dragoste te privea. Te analiza, te cunoştea dar era uimită de ce puteai să faci. Se simţea iubită dar ceva o împiedica să fie sigură de asta. Nu ştia cui să te asemene, erai precum ploaia răcoritoare de vară,  spontaneitatea ta o neliniştea. Erai un demon, un demon care se ascundea în spatele unui chip nevinovat, chipul ce nu avea să-l uite.

Îi era teamă ..dar se simţea atât de bine.  Savura în linişte momentu special de care avea atât de multă nevoie.  Nu ştia ce simte cu adevărat. Era iubire?  Foarte puţin probabil dar era ceva special.                                                                                             Când îţi îndreptai atenţia spre ea, devenea o micuţă jucărie. Jucăria unui demon printre pământeni. Eraţi precum Soarele şi Luna, despărţiţi de lumina zilei şi pustietatea nopţii.

Advertisements

One thought on “Un demon printre pământeni

  1. cosmin says:

    Inteleg ce vei sa zici am simti si eu pe pielea mea sentimunult de da te uita dupa cineva si acel cineva nici nu stia ca existi…si totusi nu putem numi demon acea poesoana pentru ca nu estee atenta le ceea ce se intapla in jurul lor

Comments are closed.