Cuvinte care ma dor

  N-am sa uit niciodata, caci nu  pot. N-am sa strig, n-am sa ma razvratesc..caci nu este corect. Am invatat ca in viata totul se plateste, fiecare lacrima scursa pe obraz este o prevestire a fericirii, omul se naste si moare. Rade si plange, suspina si sufera. Isi cladeste o viata intreaga, ca mai apoi s-o piarda intr-o secunda. Spera si crede in fericire, indura si merge mai departe.

  Doare, doare atat de tare incat cuvantul nu are valoarea necesara pentru a exprima sentimentul. Mii de ochi te privesc, guri ce vorbesc neincetat, o simpla mangaiere pe obraz, omul neputincios si cuvinte mari, aspecte lipsite de alinare sufleteasca. In viziunea mea, nimic nu-si are rostul. Tot ce conteaza e suferinta care te macina, framanta..zi de zi, pana cand se va adanci.

 Nu va disparea niciodata, o voi resimti in fiecare zi. Fiecare zi va fi o lupta cu mine insumi, un prag imens pe care va trebui sa-l depasesc si acei mii de ochi ma vor privi, neputinciosi. Nesiguranta asta nenorocita, dorul inecacios, imi consuma energia. Parca somnul atenueaza durerea, dar..e doar o senzatie. Cand noaptea se asterne, durerea se extinde..ca o boala neiertatoare.

 Ziua insorita, linistea si cantecul mut. vibrant al multumirii, resemnarii..sunt departe. Drumul lung si anevoios imi mistuie puterile, insa lupta si zbuciumul il voi resimti in ziua cand soarele va straluci puternic de-asupra mea.

Advertisements